Instruirile au fost desfășurate în cadrul programului „Răspuns la situații de urgență pentru țările afectate de Criza Ucraineană”.
La curs au participat salvatori și pompieri din toate subdiviziunile Inspectoratului, acestea fiind desfășurate în raionale Cahul, Bălți, dar și municipiul Chișinău.Pe parcursul a trei săptămîni, angajații IGSU au deprins mai multe practici în domeniul adăpostirii în masă a persoanelor evacuate din zonele de risc. Totodată, salvatorii au fost instruiți în domeniul evaluării riscurilor, identificării necesităților pentru adăpostire a persoanelor în tabere de cîmp, evacuarea din zonele de risc, asigurarea tuturor comodităților pentru trai, dar și evidența persoanelor dislocate.
Cursul de instruire vine în corespundere cu standardele internaționale, dar și cu cerințele Mecanismului Protecției Civile a Uniunii Europene, fiind finanțat de Comisia Europeană. Formatorii au pregătit salvatorii în baza unui curriculum elaborat cu participarea a 150 de experți din 25 de țări. În contextul necesităților din ultima perioadă, astfel de cursuri au fost organizate și în alte state ale parteneriatului Estic, dar și a membrilor Uniunii Europene.
Pe 29 noiembrie, cursul de instruire a culminat cu o ceremonie de închidere, desfășurată la Centrul Republican de Instruire al IGSU, la care a participat conducerea Inspectoratului, dar și reprezentanții Organizației Internaționale pentru Migrație.
Odată cu începerea conflictului armat în Ucraina, Republica Moldova a gestionat fluxul de refugiați prin intermediul a trei tabere absolut funcționale, dislocate la PalancaȘtefan Vodă, Giurgiulești Cahul, dar și Pîrlița Fălești.
Adăuga comentariu