„În Ucraina am avut trei întrevederi importante, cu președintele ucrainean, cu prim ministru și cu președintele Radei Supreme. Ne dorim să fim mai mult decît vecini, sîntem prieteni care vor să acționeze pe baza unui plan strategic. La Kyiv am discutat pe direcții importante, precum integrarea europeană și securitatea”, a declarat Maia Sandu.
De asemenea, Maia Sandu a amintit de semnarea a două documente - declarația comună și memorandumul privind dezvoltarea potențialului de transport și tranzit al R. Moldova și Ucraina.
La fel, pe agenda bilaterală a avut subiectul liberalizării de mărfuri, așa încît transportatorii să nu aibă nevoie de permise speciale”, a conchis Maia Sandu.
Adăuga comentariu