O declarație în acest sens a fost făcută de Vadim Ceban, Președintele MoldovaGaz.
”Noi nu putem să examinăm posibilitatea de reeșalonare a plăților. Ați văzut că nici o bancă nu ne oferă credite, iată de ce nici noi nu ne putem permite să oferim posibilitatea consumatorilor de a achita în rate. O astfel de posibilitate a fost în august 2020 cînd a fost o perioadă de lockdown, dar acest lucru a fost în situația în care am avut o posibilitate financiară mult mai bună decît o are astăzi. Sînt consumatori care nu achită, în sumă totală de 30 de milioane de lei, dar care până în vară se achită. Este până la 5% din numărul total de consumatori”, a declarat Ceban.Totodată acesta a menționat că furnizorul de gaze nu examinează posibilitatea de deconectare a consumatorilor care acumulează datorii.
”MoldovaGaz nu are vreun gînd de a deconecta vreun consumator. Dar este lege care stabilește clar că cei care au datorii sînt deconectați și nu e vorba doar de furnizarea de gaz. Sperăm să nu se ajungă la astfel de situații, mai ales că și Guvernul a anunțat că compensa în totalitate creșterea tarifului, pentru primii 150 de m3 consumați”, a spus președintele Moldovagaz.
Adăuga comentariu