În declarația Mitropoliei se mai precizează că Biserica Ortodoxă din Moldova se roagă pentru pace, nu doar într-o singură zi, 26 ianuarie, ci o face zilnic, duminical și nu numai, în cadrul fiecărei Sfintei Liturghii.
Totodată, reprezentanții Mitropoliei i-au amintit deputatului PAS că Biserica își poate rezerva pe deplin dreptul la neutralitate, drept rezervat dealtfel și de Constituția Republicii Moldova.
"Atunci cînd partidele de la guvernare sau anumite personaje dau dovadă de inacțiune și de lipsă de atitudine, regretăm enorm de mult faptul că se încearcă aruncarea vinei și responsabilității pe alte instituții și entități, ca de exemplu Mitropolia Moldovei. Mai mult ca atît, cu profund regret, constatăm că Instituțiile de Stat din R. Moldova, sistematic neglijează apelurile Mitropoliei Chișinăului, indiferent de domeniul vizat. De asemenea, deranjează inconsecvență mesajelor unor actori politici, care uneori cheamă la tăcere totală și neimplicarea Bisericii în sfera politicului, iar alteori solicită „expres” declarații și luări de poziții pe anumite probleme și situații", se mai arată în mesajul Mitropoliei.Mitropolia Moldovei a cerut să nu fie implicată în toate neînțelegerile și jocurile politice naționale sau internaționale.
Adăuga comentariu