Urmare a recepționării mai multor propuneri cu privire la necesitatea amendării legislației penale, a fost format un grup de lucru, constituit din reprezentanți ai procuraturii, instanțelor judecătorești, judecători, avocați, deputați, societate civilă și alte instituții publice. Astfel, în cadrul grupului de lucru, constituit de Ministerul Justiției, au fost prezentate propunerile compilate și au fost organizate mai multe ședințe și dezbateri. De asemenea, la elaborarea propunerilor agreate de grup, au fost luate în considerație și unele studii și cercetări în domeniu.
Astfel, una dintre principalele modificări propuse la Codul penal se referă la extinderea aplicabilității alternativelor la pedeapsa cu închisoarea, ceea ce va contribui la depopularea penitenciarelor. Deși cadrul juridic al Republicii Moldova prevede o listă destul de mare de alternative la pedeapsa cu închisoarea, acestea nu sînt aplicabile în majoritatea cazurilor de infracțiuni deosebit de grave sau recidive periculoase și extrem de periculoase. Mai exact, o persoană este liberată de răspunderea penală doar atunci cînd comite pentru prima dată o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă. Prin urmare, se urmărește aplicarea alternativelor la pedeapsa cu închisoarea în cît mai multe cauze posibile, în speță înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă pentru toate categoriile de infracțiuni. Or, impedimentele de natură juridică nu ar trebui să diminueze posibilitatea aplicării pedepselor și măsurilor alternative în cazul infracțiunilor deosebit de grave și excepțional de grave.O altă modificare la Codului penal ține de extinderea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile ușoare de la 2 la 3 ani. Această modificarea este necesară, pentru că multe investigații pe multe cauze penale sînt complexe și necesită timp mai îndelungat pentru examinare. Astfel, termenul de prescripție de 2 ani nu este suficient pentru a trage la răspundere penală făptuitorii care au comis infracțiuni ușoare, din motivul tergiversării examinării cauzei de către părțile implicate în proces.
De asemenea, proiectul de lege prevede ajustarea cadrului normativ în partea ce ține de infracțiunile de mediu. În contextul în care majoritatea infracțiunilor ecologice sînt infracțiuni materiale, la calificarea infracțiunilor este obligatorie stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile, care nu întotdeauna pot fi evaluate, deoarece efectele se produc, de regulă, în timp. Deoarece relațiile sociale pe care le reglementează norma penală în cazul infracțiunilor ecologice au evoluat, iar actele normative aplicate sînt depășite de timp, se impune revizuirea acestora, precum și completarea Codului penal cu noi componențe de infracțiuni, cum ar fi exploatarea neautorizată a solului, folosirea ilicită a subsolului, bararea sau modificarea ilegală a cursului de apă, diminuarea suprafețelor fondului forestier etc. Totodată, se propune majorarea cuantumului amenzilor pentru infracțiunile care afectează relațiile sociale cu privire la integritatea mediului. Astfel, persoanele fizice riscă pedeapsa cu amendă de la 27.500 de lei (550 u.c.) pînă la 250.000 de lei (5.000 u.c), iar persoanele juridice riscă amendă de la 100.000 de lei (2.000 u.c.) pînă la 1.500.000 de lei (30.000 u.c.).
Proiectul se află în faza de consultare publică, urmînd a fi finalizat după recepționarea avizelor din partea instituțiilor și a tuturor persoanelor interesate. După ce va fi aprobat de către Guvern, proiectul de lege va fi remis Parlamentului pentru examinare și adoptare, se arată în comunicat.
Adăuga comentariu