Astfel, s-a stabilit că este necesar de suplinit funcțiile de notar în toată țara cu 33 de locuri, notează Noi.md.
Deși Legea cu privire la organizarea activității notarilor prevede că numărul necesar de notari se stabilește de către Ministerul Justiției, o dată la fiecare trei ani, după consultarea Camerei Notariale, acest lucru nu s-a efectuat din anul 2016.Din această cauză, în ultima perioadă, la Ministerul Justiției au parvenit mai multe sesizări de la cetățeni și autorități publice locale privind lipsa notarilor în unele raioane.
De exemplu, în prezent, în raionul Basarabeasca nu există niciun notar. În acest sens, au fost scoase la concurs trei locuri. Totodată, în alte nu sînt suficienți notari pentru a acoperi solicitările cetățenilor.
Legislația prevede că pentru municipiile Chișinău și Bălți se atribuie cîte un loc de notar la fiecare 10 mii de locuitori, iar pentru fiecare raion și pentru Găgăuzia - cîte un loc de notar la fiecare 15 mii de locuitori, dar nu mai puțin de 3 locuri pentru fiecare teritoriu de activitate notarială.
Adăuga comentariu