Potrivit agenţiei Infotag, iniţiativa legislativă în acest sens a fost înregistrată de deputaţii partidului PAS de la guvernare şi prezentant, luni, în cadrul unui briefing de presă, transmite Noi.md cu referire la Știri.md.
Deputata PAS, Marcela Adam, a numit această decizie "vitală", menţionînd că "pînă în ianuarie 2019, compania a fost sub control parlamentar constant".
"Subordonarea Companiei Teleradio-Moldova faţă de Consiliul Audiovizualului a dus la deteriorarea gravă a imaginii companiei şi la scăderea calităţii produsului oferit de către furnizorul public naţional de servicii media.
În spaţiul public şi în petiţiile către noi au fost semnalate o serie de încălcări în activitatea Consiliului de supraveghere şi a managementului Companiei Teleradio-Moldova, prin nerespectarea deontologiei, nerespectarea principiului transparenţei decizionale, nereguli administrative şi financiare", a spus Adam.
Proiectul de lege presupune, de asemenea, că mandatul actualilor membri ai Consiliului de supraveghere, a directorului general al Companiei Teleradio-Moldova şi a directorilor generali-adjuncţi să înceteze de drept la data intrării în vigoare a modificărilor.
Totodată, parlamentul va avea posibilitatea de a revoca din funcţie membri ai Consiliului Audiovizualului, în cazul în care se constată că persoana a executat necorespunzător sau nu şi-a a executat obligaţiile. Mai mult, respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate al Consiliului atrage după sine demiterea, de drept, a membrilor săi.
Adăuga comentariu