Despre aceasta anunţă Procuratura Anticorupție printr-un comunicat de presă, specificînd că şedința de pregătire a cauzei va fi condusă de judecătorul Serghei Lazar, informează Noi.md.
Amintim că, urmărirea penală a început în baza unui denunț al administratorului de firmă implicat.Conform cauzei, în decembrie 2009, învinuitul, aflîndu-se la sediul partidului pe care îl conduce, acționînd cu intenţie directă, personal a pretins pentru sine, de la administratorul unei societăți comerciale, valută străină în sumă de un milion de euro.
În schimbul acestei sume, învinuitul susţinea că va influența factori de decizie din cadrul sistemului judiciar, în vederea emiterii unei hotărîri favorabile antreprenorului, într-un litigiu economic.
Iurie Roşca respinge acuzațiile care i se aduc, menționînd că acest dosar "e cusut cu ață albă și miroase rău de tot". În opinia lui, scopul urmărit este "de a reduce la tăcere un om indezirabil actualei guvernări"
Adăuga comentariu