Astfel, instanța de fond a constatat încălcarea a cel puțin șase libertăți fundamentale, printre care și deținerea în condiții inumane, și a dispus încasarea în beneficiul lui Podarilov a 800 de mii de lei în calitate de prejudicii morale, dar și aproape 500 de mii - materiale, notează Noi.md cu referire la anticoruptie.md.
Magistrații au pronunțat dispozitivul hotărîrii încă în luna iunie, însă suma prejudiciilor nu a fost făcută publică. Nu a fost admisă partea în care Podarilov solicită să i se prezinte scuze publice. Podarilov a descris, în cadrul Clubului Jurnaliștilor de Investigație, în iulie 2019, modul în care a fost instrumentată cauza penală în baza căreia a fost condamnat și ținut în arest timp de un an și o lună. Fostul polițist a fost achitat în anul 2021 și a lucrat alături de ex-ministra de Interne, Ana Revenco, dar a plecat din funcție din proprie inițiativă.În solicitara aderesată Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, Podarilov a cerut constatarea încălcării mai multor prevederi din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și aplicarea mecanismelor de recuperare prevăzute de Înalta Curte, după ce a fost achitat într-un dosar fabricat. Mai exact, Podarilov și-a revendicat toate drepturile care i-ar fi fost încălcate de la reținerea sa, în data de 24 februarie 2017, și pînă la achitarea definitivă.
Iurie Podarilov a fost reţinut la 24 februarie 2017, în baza unui denunț, şi a fost deţinut timp de 13 luni în Penitenciarul nr. 13. În 2018, Podarilov a fost condamnat la patru ani cu executare. În 2019, Podarilov a fost eliberat din arest în urma hotărîrii Curții Supreme de Justiție, care a reîntors dosarul la rejudecare. La 17 iunie 2021, Curtea Supremă de Justiţie a pronunțat sentinţa de achitare definitivă a lui Podarilov.
Iurie Podarilov a fost demis din proprie inițiativă, în februarie 2022, din funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției, locul său fiind luat de Viorel Cernăuțeanu, care a trecut la IGP din calitatea de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. S-a întîmplat la aproximativ un an de la numirea sa în funcție de către ministra din acea perioadă a Afacerilor Interne, Ana Revenco.
Adăuga comentariu