Persoanele care nu sînt angajate și nici asigurate de Guvern sînt obligate să achite prima de asigurare în mod individual în primele trei luni ale anului, beneficiind și de reduceri. Angajații vor contribui, în continuare, cu 9% din salariu pentru asigurarea medicală obligatorie.
Statutul de persoană asigurată în mod individual este acordat de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) din data achitării primei de asigurare în sumă fixă, însă nu mai devreme de 1 ianuarie, și este valabil pînă pe 31 ianuarie 2025, notează Noi.md cu referire la moldova.europalibera.org.O persoană asigurată trebuie să aibă un medic de familie pentru a beneficia la timp de consultații, de servicii de diagnostic și medicamente compensate.
Orice persoană asigurată poate beneficia gratuit de:
În cazul în care vi se cer bani pentru oricare din serviciile enumerate mai sus, deși sînteți o persoană asigurată, puteți apela numărul de telefon 0 800 99999 al CNAM. Apelul este gratuit atît de pe mobil, cît și de pe fix. Serviciul telefonic activează de luni pînă vineri, între orele 8:00 și 17:00, fără pauză de masă.
Prestatorii de asistență medicală urgentă prespitalicească (ambulanța) sînt obligați să acorde asistență medicală de urgență populației (adulți și copii), indiferent de statutul persoanei – asigurat sau neasigurat. Solicitarea serviciului de asistență medicală urgentă este gratuită pe întreg teritoriul Republicii Moldova.De asemenea, persoanele înregistrate pe lista medicului de familie beneficiază de consultații și diagnostic (parțial), indiferent dacă sînt sau nu asigurate.
Pacienții neasigurați care au maladii social-condiționate (tuberculoză, HIV/SIDA, sifilis, alcoolism, narcomanie, afecțiuni oncologice) cu impact major asupra sănătății publice nu vor achita spitalizarea în orice instituție medicală publică.
Adăuga comentariu