Declarațiile aparțin epidemiologului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Alexei Ceban, notează IPN.
„Este o cifră alarmantă. Era și o cifră așteptată, deoarece prognozele care au fost efectuate demonstrau o creștere de transmitere a virusului pe teritoriul Republicii Moldova. Desigur, putem să ne uităm și la cifrele din regiunea europeană, care la fel sînt în creștere. Dar 1000 de cazuri pentru a Republica Moldova este foarte mult și trebuie să ne pună în gardă pe toți. Trebuie să recapitulăm tot ce am făcut pînă acum și să venim cu noi etape în prevenirea și controlul infecției COVID-19”, a declarat Alexei Ceban în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi”.Potrivit reprezentantului ANSP, societatea continuă să se conducă după percepția că virusul nu-i va afecta, lucru care duce la creșterea numărului de cazuri și a numărului de infectări de la o zi la alta.
Întrebat ce fel de restricții urmează a fi aplicate în unitățile administrativ-teritoriale care se află sub cod roșu, Alexei Ceban precizează că, în primul rînd, se va ține cont de restricțiile generale care se aplică la nivel de țară, ulterior, comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor lua anumite decizii.
Totodată, Alexei Ceban menționează că deciziile vor fi luate de către autoritățile publice locale nemijlocit cu consultanța Agenției Națională pentru Sănătate Publică și Ministerului Sănătății.
Miercuri, 30 septembrie, Republica Moldova a înregistrat cel mai mare număr de cazuri confirmate de COVID-19 într-o singură zi, de la începutul pandemiei - 1 013 cazuri noi de infectare. Bilanțul de îmbolnăviri depășește 52 de mii.
Luni, 28 septembrie, în 26 de unități administrativ-teritoriale, a fost instituită starea de urgență în sănătate publică începînd cu 1 octombrie. Printre localitățile vizate se și înscrie capitala Chișinău. Pentru acestea a fost stabilit gradului de alertă „cod roșu”. Decizia a fost luată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.
Adăuga comentariu