Reținerea sa ar ascunde doar un Joc, care se va încheia pînă la condamnarea inculpatului, pentru că acesta i-ar ține sub control pe toți judecătorii care i-au îndeplinit altădată ordinele.
De această părere este veteranul de război Arslan Safarmatov, fost polițist în „Fulger”, care a condus atacul Gărzii Populare a Platformei DA asupra GBC din 4 octombrie 2015, după care s-a trezit cu un dosar penal, intentat, la prima vedere, pentru simplul fapt că a mers cu un taxi să-și achite o factură la internet.Safarmatov relatează despre tot calvarul prin care a trecut la libertate și în închisoare din clipa în care a fost reținut de poliție la 24 noiembrie 2015: a fost percheziționat în lipsa avocatului, ținut flămînd zile întregi pînă și-a pierdut cunoștința, supus unei alte percheziții la domiciliu, fără a fi emisă o autorizație judecătorească, amenințat și provocat inclusiv de către unii demnitari, care ar fi fost prietenii lui Dorin Damir și, în sfîrșit, condamnat la trei ani de pușcărie .
El vorbește despre întîlnirile lui Damir cu veteranii de război și despre intențiile repetate ale acestuia de a-i cumpăra, în încercarea de a-i face să renunțe la protestele contra guvernării PD.
Printre altele, Safarmatov spune că finul lui Plahotniuc i-ar fi anunțat că Vladimir Filat va fi arestat tocmai cu două săptămîni înainte de a se întîmpla acest lucru.
Arslan Safarmatov și avocații săi sînt de părere că atît procurorul care i-a gestionat dosarul, cît și judecătorii care l-au condamnat, au fost dirijați nemijlocit de către Damir. În acest mod, finul oligarhului s-ar fi răzbunat pe el din simplul motiv că se bucura de autoritate printre veteranii de război, care la acea vreme reprezentau un adevărat pericol pentru guvernarea lui Plahotniuc.
Adăuga comentariu