În noua componență au fost incluși membri ai Guvernului, reprezentanți ai structurilor subordonate guvernului, specialișiti în domeniul sănătății pubice, după cum a comunicat Ala Nemerenco.
Menționăm că în exercitarea atribuțiilor sale, Comisia adoptă hotărîri cu votul majorității membrilor săi.
Iată componența integrală a Comisiei:
GAVRILIȚA Natalia – Prim-ministru, președinte al Comisiei
NEMERENCO Ala – ministru al sănătății, vicepreședinte al Comisiei
SPÎNU Andrei – viceprim-ministru, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale
BUDIANSCHI Dumitru - ministru al finanțelor
LITVINENCO Sergiu – ministru al justiției
TOPALĂ Anatolie – ministru al educației și cercetării
REVENCO Ana – ministru al afacerilor interne
GAIBU Sergiu – ministru al economiei
SPATARI Marcel - ministrul muncii
Vlah Irina - guvernatorul Găgăuziei
Nicolaescu Svetlana - secretar de stat al Ministerului Sănătății
GUȘTIUC Vasile - director al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
HARABAGIU Mihai - șef al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale
PRISACARI Viorel - – membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei
CEBAN Emil – rector, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”
LOZAN Oleg – director, Școala de Management în Sănătate Publică
PARASCHIV Angela– șef Disciplinei de epidemiologie, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”
REVENCO Ninel - – șef departament pediatrie, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”
SPINEI Larisa – șef catedră, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu
RAEVSCHI Elena – șef catedră, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”
MAGDEI Mihai – colaborator științific, Agenția Națională pentru Sănătate Publică
GÎLCA Boris – șef direcție generală asistență socială și sănătate a Primăriei Chișinău
CIOCANU Mihai – director, IMSP Institutul de Medicină Urgentă
UNCUȚA Andrei - – director, IMSP Spitalul Clinic Republican
TOMACINSCHI Angela – director, IMSP Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară
ȘARGU Dinu – director, IMSP Spitalul Raional Ialoveni
ȚURCANU Ghenadie – coordonator programe, Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate.
Adăuga comentariu