În săptămâna de referință, codul roșu de alertă se menține în teritoriul administrativ din stânga Nistrului (518 cazuri la 100 mii), în 6 teritorii se atestă codul portocaliu, cu o incidență de la 109 la 191 cazuri la 100 mii, în 24 teritorii este instituit codul galben, cu o incidență de la 52 la 97 cazuri la 100 mii populație, iar 5 teritorii se află sub cod verde, cu o incidență sub 50 cazuri la 100 mii populație.
Numărul cazurilor de infectare în rândul copiilor a crescut cu aproape 3% (de la 606 îmbolnăviri în săptămâna 45 la 625 cazuri în săptămâna 46) și o creștere de peste 37% în rândul femeilor gravide (de la 16 la 22 cazuri).
Au fost înregistrate 339 decese, mortalitatea din ultimele 7 zile fiind de 9,1 decese la 100 mii populație, înregistrând o scădere de aproape 14% comparativ cu indicatorul respectiv din săptămâna precedentă și o creștere de peste 32% comparativ cu luna precedentă. Până acum, virusul a curmat 8.834 de vieți în țara noastră.
În total, sunt spitalizate 1.458 de persoane, cu aproape 40% mai puțin față de săptămâna precedentă și cu circa 44% mai puțin comparativ cu luna precedentă. Rata spitalizării, la moment, fiind de 39 de cazuri la 100 mii populație, de 1,3 ori mai mult față de limita pragului de alertă (30 cazuri la 100 mii populație). Numărul persoanelor vindecate a scăzut cu 3%, comparativ cu săptămâna precedentă și cu peste 21% față de aceeași perioadă a lunii trecute, în total fiind înregistrate 340.293 persoane vindecate.
Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolaescu a declarat: „Chiar dacă numărul îmbolnăvirilor este în scădere, riscul de răspândire a virusului COVID-19 rămâne înalt, de aceea trebuie să fim vigilenți. Totodată, ne alarmează situația din regiune. Venim din nou cu îndemnul către populație de a se vaccina, deoarece imunizarea împotriva SARS-CoV-2 este cea mai sigură și eficientă modalitate de a învinge pandemia. De asemenea, este important să respectăm în continuare măsurile de sănătate publică: purtarea măștii de protecție în spațiile închise, spălatul regulat pe mâini, menținerea distanței sociale de cel puțin 1,5 metri. Combaterea pandemiei este responsabilitatea noastră comună, nu doar a sistemului medical”.
Până în prezent, Republica Moldova a recepționat 1.996.130 de doze de vaccin împotriva COVID-19. Vaccinarea este gratuită și recomandată de toate instituțiile de sănătate la nivel național și internațional, fiind o metodă eficientă pentru a opri pandemia.
Adăuga comentariu