Potrivit legii cu privire la Procuratură, candidatul la funcția de procuror general este selectat pe bază de concurs public, organizat de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), care cuprinde două etape. În prima etapă are loc preselecția candidaților în baza dosarelor depuse, iar cea de-a doua etapă presupune interviul susținut în fața CSP.
Informația privind inițierea și desfășurarea concursului se publică pe paginile web oficiale ale Procuraturii Generale și CSP, cu cel puțin o lună înainte de data-limită de depunere a dosarelor.În termen de 20 de zile lucrătoare de la data-limită pentru depunerea dosarelor, CSP întocmește lista candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs și o afișează pe pagina sa web oficială, indicînd data la care va avea loc interviul.
Intervievarea candidaților are loc în ședință publică. Candidații sînt evaluați de către fiecare membru al CSP în baza criteriilor aprobate de Consiliu. Candidatul care a acumulat cel mai mare punctaj este propus, de către CSP, președintelui pentru a fi numit în funcția de procuror general.
Pe 11 iunie deputații Blocului ACUM și Partidului Socialiștilor au votat în prima lectură o decizie care prevede modificarea legii cu privire la Procuratură. Autorii proiectului de lege au propus să fie schimbată procedura de alegere a procurorului general și cea de demisie a acestuia.
Adăuga comentariu