Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

O cetățeană a Ucrainei riscă pînă la șapte ani de închisoare în Moldova

26 noi. 2018,, 11:20   Societate
2462 0

O cetăţeană a Ucrainei este acuzată de organele de drept din Republica Moldova de furturi, jafuri și escrocherii, precum şi trecerea ilegală a frontierei, informează Noi.md.

Procuratura a finalizat urmărirea penală şi a expediat dosarul de învinuire a acesteia în judecată.

Inculpata este acuzată de procurori că, în luna august a acestui an ar fi profitat de neatenţia unor vârstnici, pe care, prin înşelăciune, i-ar fi deposedat în total de peste 37 mii lei. Potrivit probelor, femeia ar fi comis trei fapte penale cu mod de operare asemănător pe teritoriul raionului Glodeni. Acesta se recomanda ca fiind din partea copiilor bătrânilor, care munceau peste hotare. Ulterior, urmărind unde victimele îşi păstrau economiile, profita de primul moment de neatenţie din partea acestora şi le însuşea toţi banii, după care dispărea.

Concomitent, potrivit informaţiilor, inculpata ar fi înşelat, în condiţii similare, şi un bătrân din Străşeni, de la care a însuşit 5 mii de lei, pe numele ei fiind pornit un dosar pentru escrocherie.

Procurorii estimează că în realitatea ar fi mai multe victime. Acestea sînt rugate să se adreseze la poliție.


Învinuita, în vârstă de 32 de ani, este originară din regiunea Doneţk, nu este angajată în câmpul muncii şi la momentul comiterii crimelor se afla ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, trecând ilegal frontiera de stat prin eludarea de la controlul vamal.

În cadrul audierilor, aceasta şi-a recunoscut parţial vinovăţia în comiterea infracţiunilor imputate, o parte din sumele însuşite fiind recuperate în cadrul percheziţiei corporale a învinuitei.

În prezent, aceasta se află în arest, iar dacă vina ei va fi demonstrată, ea riscă până la 7 ani închisoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?