Un program în acest sens ar putea fi la lansat în scopul executării misiunilor specifice, cu un grad înalt de operativitate şi reacţie. Discuții la subiect au fost purtate în cadrul întrevederii dintre conducereaMinisterului Apărării şi Marelui Stat Major al Armatei Naţionale cu reprezentanţii Asociaţiei Obşteşti „Global Aviation Forum”, notează agora.md.
Programul va servi drept o soluţie de lungă durată la nivel naţional şi va contribui la concentrarea efortului bugetar, optimizarea cheltuielilor şi standardizarea operaţiilor aeriene în folosul tuturor instituţiilor statului, care necesită întrebuinţarea platformelor aeriene. De asemenea, organizaţia îşi propune ca, împreună cu Ministerul Apărării să pregătească cadre în domeniul aeronautic — ingineri, tehnicieni şi piloţi.
Ministrul apărării Pavel Voicu a menţionat că Ministerul Apărării apreciază pozitiv iniţiativele Asociaţiei „Global Aviation Forum” şi va susţine realizarea proiectelor promovate de GAF.
Părţile au mai discutat despre importanţa strategică a aviaţiei în Republica Moldova, situaţia actuală la acest capitol şi modalităţile de dezvoltare a domeniului respectiv.
Totodată, Asociaţia a lansat propunerea semnării unui acord de colaborare cu Ministerul Apărării, pentru implementarea dezideratelor puse în discuţie.
Adăuga comentariu