Despre măsurile întreprinse de Executiv pentru a susține populația și a accelera implementarea reformelor a vorbit prim-ministrul Natalia Gavrilița, la întîlnirea cu locuitorii raionului Ialoveni, a relatat agenției moldpres.md Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Prim-ministrul a menționat că, deși anul 2022 a fost marcat de numeroase provocări, acestea au fost depășite datorită mobilizării și solidarității, fiind fortificată capacitatea de a reacționa la crize: „Pe plan internațional sîntem cunoscuți ca țară care a primit cel mai mare număr de refugiați pe cap de locuitor. Am gestionat împreună o criză umanitară, astfel încît am schimbat percepția despre Republica Moldova și am contribuit la securitatea internațională. sîntem o țară care nu doar vorbește despre valori europene, dar le și implementează”.
De asemenea, șefa Cabinetului de miniștri a discutat cu locuitorii raionului despre acțiunile Executivului orientate spre susținerea mediului de afaceri, în particular, a agricultorilor. Astfel, exporturile au fost reorientate spre alte piețe, a fost adoptată o politică fiscală avantajoasă pentru antreprenori.
„Am reușit deja să punem țara pe făgașul modernizării. Cel mai important lucru este că anul trecut am devenit țară candidată la Uniunea Europeană – aceasta este calea noastră spre stabilitate, pace și trai decent. Împreună cu dumneavoastră, cetățenii acestei țări, trebuie să continuăm să depunem eforturi pentru a aduce Europa la noi acasă”, a spus Natalia Gavrilița.Referindu-se la criza energetică, prim-ministrul a subliniat că țara noastră are volumul suficient de gaze naturale și capacități de import al energiei din surse alternative, iar, prin instrumentul de compensare a facturilor, Guvernul rămîne alături de oameni. Pentru a soluționa și alte dificultăți pe care le întîmpină cetățenii, inclusiv la nivel local, Executivul și-a propus atragerea de noi investiții, implementarea unor proiecte de gestionare a deșeurilor, îmbunătățirea infrastructurii rutiere.
Locuitorii din Ialoveni au abordat mai multe probleme, inclusiv modificarea formulei de finanțare a grădinițelor, lipsa cadrelor didactice în instituțiile de învățămînt din raion, asigurarea pachetului social pentru veterani, delimitarea masivă a terenurilor. De asemenea, s-a discutat despre lipsa transportului între localități, necesitatea iluminării trecerilor pentru pietoni, dar și despre proiecte de eficientizare energetică a clădirilor.
Adăuga comentariu