„Cînd are loc un atac, orice se poate întîmpla și racheta poate nimeri. Și nu contează ce fel de rachetă, important că este un agresor și țara care se apără. Ministerul și alte instituții de competență fac poze, investighează, se uită ce fel de resturi sînt, iar pentru asta trebuie timp. Nu trebuie să uităm că sînt rachete lansate pe teritoriul Ucrainei”, a adăugat aceasta.
În urma bombardamentelor asupra Ucrainei, o patrulă a poliției de frontieră a descoperit pe 14 ianurie, în zona sectorului de frontieră Larga (r. Briceni), resturile unei rachete, provenită din atacurile aeriene ale Rusiei asupra Ucrainei.Este cel de-al 3 caz în care resturi ale unor rachete provenite din bombardamentele asupra Ucrainei cad pe teritoriul Republicii Moldova. Ca și în cazurile precedente, se întreprind toate acțiunile necesare, conform procedurii, de către instituțiile abilitate.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat sîmbătă că a fost depistat focosul cu explozibil în resturile de rachetă, prăbușite ieri în apropierea localității Larga, raionul Briceni. Acesta conține circa 80 kg de explozibil și urmează a fi detonat. Cetățenii sînt îndemnați să nu se apropie de zona de securitate unde a fost descoperit explozibilul.
Prim-ministra, Natalia Gavrilița a rămas indignată, după ce resturi de rachetă au căzut la Briceni.
„Nu există justificare politică, istorică și cu atît mai mult morală pentru uciderea civililor și atacarea infrastructurii care asigură supraviețuirea populației”.
Adăuga comentariu