Potrivit șefului Serviciului "InfoTrafic" din cadrul INP, Pavel Apostol, agentul de patrulare are dreptul să oprească șoferul şi să efectueze controlul permiselor de conducere și a altor acte permisive în următoarele cazuri:
Iată care sînt obligațiunile șoferului oprit de polițistul de patrulare: să rămînă în automobil ținînd brațele pe volan pînă la venirea agentului și ulterior să îndeplinească necondiționat dispozițiile legale, prevenind și pasagerii să nu părăsească vehiculul în timpul controlului. În cazul în care controlul se efectuează pe timp de noapte, șoferul este obligat să conecteze lumina în salonul automobilului. Ulterior, prezintă actele solicitate de polițist.
Drepturile șoferului:
Dacă acțiunile polițistului de patrulare vi se par abuzive sau ilegale, puteți să le raportați la Linia anticorupție 1520 a Ministerului de Interne sau la Centrul Național Anticorupție, a mai comunicat șeful Serviciului "InfoTrafic". În urma informației examinate, în privința polițistului pe numele căruia a fost depusă plîngerea, va fi inițiată o anchetă de serviciu.
Totodată, certificatele de competență, care împuternicesc agenții de patrulare să utilizeze aparatul de măsurare a vitezei sau alcooltestul, se prezintă doar în instanța de judecată și nu la solicitarea conducătorului auto. Astfel se practică și în alte state, nu doar în R.Moldova, a mai adăugat Pavel Apostol.
Adăuga comentariu