Bărbații vizați, au vîrsta de 29 ani și respectiv 30 ani, locuitori ai municipiului Chișinău, iar unul dintre ei este angajat al poliției din capitală.
Așadar, potrivit actului de învinuire, cei doi bărbați sînt acuzați că, în noaptea de 27 iunie 2020, aflîndu-se într-un local din municipiul Chișinău, au atras două minore la consumul de băuturi alcoolice, după care le-au răpit, deplasîndu-se cu automobilul condus de unul dintre ei, pe malul unul iaz din raionul Călărași, în scopul întreținerii unor raporturi sexuale cu acestea. Ajunși pe malul iazului, deoarece minorele au refuzat să întrețină raporturi sexuale cu ei, aceștia au manifestat un comportament fizic, verbal și nonverbal, care lezează demnitatea persoanei cu scopul de le determina pe aceasta la raporturi sexuale ori la alte acțiuni cu caracter sexual nedorit.Acțiunile infracționale întreprinse de cei doi învinuiți le-au determinat pe părțile vătămate să părăsească locul în care au fost transportate de făptuitori, solicitînd ajutorul poliției, care au venit la fața locului, unde au documentat cazul sesizat.
Precizăm că, în procesul audierii în calitate de învinuiți, bărbații vizați nu și-au recunoscut vinovăția în săvîrșirea infracțiunii incriminate. Aceștia sînt cercetați în stare de libertate.
Adăuga comentariu