Incidentul ar fi avut loc în această noapte, iar dimineaţă la ora 07:20, administratorul i-a alertat pe oamenii legii.
Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofiţerul Poliţiei Capitalei, a declarat pentru ImpactTV.MD că la faţa locului s-a deplasat Grupa Operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Centru, unde au stabilit că făptaşii au tăiat gratiile de la geam şi au pătruns în oficiul vicedirectoruluide unde au sustras calculatorul de serviciu.
„Camere de suprveghere sînt doar pe holurile instituţiei, dar nu şi pe teritoriul adiacent. Cînd s-a produs furtul, pe teritoriu se aflau doi paznici, însă aceştia se aflau în faţa clădirii şi susţin că nu au auzit nimic, iar geamul prin care au pătruns hoţii se află în spatele clădirii,” susţine Stati.
Poliţia interprinde toate măsurile de rigoare pentru a stabili identitatea făptaşilor, iar pagubele comise de aceştia au fost estimate la aproape 2000 de lei.
Adăuga comentariu