O astfel de opinie a exprimat directorul Asociației Internaționale Ecologice a Păstrătorilor rîului Nistru ”Eco-TIRAS”, doctorul în științe biologice, Ilia Trombițchi, în cadrul emisiunii "Без галстуков", moderată de Alexandru Stahurschi pe canalul N4, relatează Noi.md.
"Astăzi noi avem o mulțime de probleme legate de deșeuri, agricultură, industrie și eficiență energetică. Și trebuie să rezolvăm toate aceste probleme. Aceasta este "agenda verde", pentru ca să trăim mai eficient din punct de vedere al resurselor și, bineînțeles, să nu poluăm cu plastic rezervoarele noastre, pădurile și așa mai departe. Aceasta este eficiența muncii, astfel încît energia să fie cheltuită mai rațional, mai economic, pentru ca în acest fel să influențăm mai puțin clima", a remarcat cunoscutul ecologist.
"Se pare că, indiferent dacă sîntem mici sau mari, trebuie nu doar să traducem toată legislația Uniunii Europene pe hîrtie în două limbi, dar și să o implementăm. Aceasta este o muncă enormă, o muncă costisitoare. Nu știu cum va funcționa în practică, dar probabil că vor exista unele relaxări în termeni și așa mai departe. Dar mai devreme sau mai tîrziu, acest lucru trebuie făcut", subliniat Ilia Trombițchi.
Adăuga comentariu