„Prin recursul înaintat, procurorii anticorupție solicită prelungirea măsurii preventive sub formă de arestare preventivă pe un termen de 30 zile aplicată în privința ex-directorului SIS.
Procurorii și-au motivat recursul prin netemeinicia deciziei instanței de judecată.Or, la eliberarea mandatului de arestare la domiciliu în privința persoanei vizate, instanța de judecată nu a oferit o apreciere corespunzătoare argumentelor aduse de către procuror cum ar fi: riscul ingerinței învinuitului în cursul normal al efectuării justiției, influențarea și exercitarea de presiuni asupra martorilor care nu au fost încă audiați, nimicirea și deteriorarea probelor, întrucît urmărirea penală încă se află în plină desfășurare”, menționează PA într-un comunicat de presă.
Ex-directorul SIS, Vasile Botnari, învinuit pentru îmbogăţire ilicită a fost plasat în arest la domiciliu. Magistraţii Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, au examinat demersul procurorilor anticorupţie cu privire la prelungirea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe o perioadă de 30 zile, în privinţa ex-directorului SIS, învinuit de îmbogățire ilicită.
Adăuga comentariu