X 
Cutremure stiri: 502

Se cere demisia șefului CSM, Victor Micu

16 iul. 2019,, 09:30   Societate
2507 0

Ședința la care urmau să se aleagă doi judecători la Curtea Constituțională din partea CSM a început cu o cerere de demisie a șefului CSM, Victor Micu, venită de la un membru al instituției.

În același timp, prezentă la ședința consiliului, ministra Justiției, Olesea Stamate, a cerut amînarea selectării noilor judecători la CSJ întrucît Curtea ar urma să fie reformată.

Membrul CSM, Petru Moraru, a cerut demisia președintelui CSM, Victor Micu.

„În această perioadă critică, în care se află sistemul judecătoresc, ați plecat la odihnă, ceea ce consider că nu este frumos. V-ați întors de o săptămînă și nu ne-ați convocat. Eu sînt obligat față de judecătorii care m-au ales să pun în discuție acest subiect. Vreau ca astăzi să fie pusă în discuție întrebarea dacă noi mai putem fi reprezentați în sistem de dvs. ca președinte”, a spus Moraru.

În același timp, ministra Justiției, Olesea Stamate, a cerut retragerea de pe ordinea de zi a subiectului cu privire la desemnarea a șase judecători noi la Curtea Supremă de Justiție. Cererea a venit în contextul în care Ministerul Justistiției prevede reducerea numărului de judecători din cadrul instanței.


Anunțul a fost făcut în contextul în care în sedința de astăzi Consiliul Superior al Magistraturii are inclus în agendă selectarea a șase magistrați la CSJ.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав