Contactat telefonic, purtătorul de cuvînt al Spitalului de Urgenţă, Petru Craveţ, a relatat că duminică opt dintre moldovenii care au avut de suferit de pe urma alunecărilor pe gheaţă au rămas internaţi în spital, aceştia alegîndu-se cu torsiuni, contuzii sau fracturi la nivelul braţelor, picioarelor şi gleznelor.
Petru Craveţ a adăugat că vineri, 19 ianuarie, a fost prima zi din acest sezon în care s-a înregistrat un număr record de solicitări – 23 de persoane s-au adresat la medicii Spitalului de Urgenţă cu diverse fracturi, dintre care şase au fost internate.Chiar dacă drumurile principale au fost curăţate imediat ce a început ninsoarea de săptămîna trecută, unele trotuare au fost ignorate. Mai mulţi oameni au postat fotografii pe reţelele de socilaizare, spunînd că le este frică să meargă, întrucît gheața s-a întărit și a transformat trotuarele în oglinzi periculoase.
Adăuga comentariu