X 
Cutremure stiri: 506

Peste 80 de specialiști în domeniul gestionării crizelor vor participa la un exercițiu desfășurat de IGSU

2 feb. 2023,, 22:00   Societate
2303 0

Un exercițiu de stat major cu participarea a peste 80 de persoane va fi găzduit de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență luna curentă, comunică moldpres

Ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, a menționat că aplicațiile vor avea la bază scenarii în care urmează a fi gestionate situații de risc cum ar fi inundațiile și seismele. Exercițiul este preconizat a fi desfășurat la sfîrșitul lunii februarie.

Conform scenariului, va avea loc un dezastru de dimensiuni extraordinare cu pierderea aprovizionării cu energie la nivel național. Specialiștii urmează să activeze virtual Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene pentru a perfecționa proceduri de cooperare și coordonare în situații excepționale între instituțiile și serviciile de urgență.

Exercițiul planificat are drept obiectiv identificarea domeniilor de îmbunătățire la nivel național, internațional precum și operațional a procedurilor, dar și a aspectelor de coordonare a sprijinului de către țara gazdă pentru a facilita primirea și integrarea asistenței din partea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. La aplicații urmează să participe specialiști din Austria, Polonia, Republica Moldova, România, dar și experți europeni în domeniul protecției civile.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав