În această perioadă, cetele de colindători, mari şi mici, merg din casă în casă, la sate şi în oraşe pentru a aduce bucuria sărbătorilor, vestind prin colinde şi urări Naşterea Domnului şi trecerea în Noul An.
Cu aceste ocazii deosebite, copiii, dar şi părinţii, trebuie să manifeste atenţie:
-Părinți, întrebați-i pe copiii dumneavoastră cu cine vor merge la colindat şi traseul pe care îl vor urma, pentru ca aceştia să nu ajungă, din întîmplare, în zone periculoase, unde s-ar putea accidenta sau lovi, din cauza întunericului, zăpezii, gheţii sau altor factori climatici, ori de altă natură.
-Sfătuiţi-i pe copii să colide în grupuri, pentru a se feri de pericole sau pentru a observa, mai uşor, orice element care ar putea să le pună integritatea fizică sau viaţa, în primejdie.
-Spuneți-le să traverseze strada numai pe marcajul pietonal (“ZEBRA“), prin dreptul indicatoarelor “Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sînt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, pentru pietoni;
-Pe drumurile publice situate în afara localităţilor, ori care nu au trotuare sau poteci laterale, să circule numai pe partea stîngă şi cît mai aproape de margine.
-În toate împrejurările, stimaţi părinţi, respectaţi regulile de circulaţie pentru a fi un exemplu pozitiv pentru cei mici !
-În cazul în care primiţi colindători, asiguraţi-vă că îi cunoaşteţi, înainte de a le deschide.
Adăuga comentariu