Lista, primită de la Procuratura Generală, a fost deja expediată Comisiei Vetting.
„În adresa CSP a parvenit demersul președintelui Comisiei Vetting, cu solicitarea de a prezenta lista procurorilor din Procuratura Anticorupție, în contextul demarării procedurii de evaluare extraordinară a integrității financiare și etice. Procesul de evaluare a fost demarat în temeiul legii 252 din 2023,” a explicat Aliona Nesterov, membră a CSP.
Lista subiecților care urmează să fie evaluați include procurorii din Procuratura Anticorupție, inclusiv cei delegați în cadrul acesteia din 1 ianuarie 2017 pînă la intrarea în vigoare a legii, la 22 august 2023, pentru un termen mai mare de un an, precum și cei suspendați din funcție. CSP a solicitat informațiile necesare de la Procuratura Generală pentru a furniza lista completă a procurorilor care cad sub incidența acestei norme.„Reiterez, este vorba despre procesul de evaluare a integrității etice și financiare. Prioritate, potrivit legii, au fost puse procuraturile specializate. Acum Comisia Vetting solicită lista procurorilor cărora le sînt opozabile prevederile Legii 252. Lista va fi parte integrantă a hotărîrii pronunțate astăzi și va fi remisă Comisiei Vetting, care ulterior urmează să inițieze procedura de notificare a procurorilor vizați,” a subliniat președintele CSP, Dumitru Obadă.
Conform legii, CSP este obligat să transmită lista solicitată în termen de cinci zile de la solicitarea Comisiei Vetting.
Adăuga comentariu