„Vineri, 16 octombrie, orele 19:30, a fost publicată decizia Curții Supreme, prin care am fost restabilit în funcția de director SCR, transmite unimedia.info.
Luni, 19 octombrie, orele 8:00, am fost invitat la minister, unde secretarul de stat Holostenco mi-a explicat că ei recunosc decizia instanței supreme și mi-a înmînat un ordin al ministrei emis sîmbătă, 17 octombrie. Prin acest ordin m-au repus în toate drepturile, au dispus achitarea retroactivă a salariului de către SCR pentru perioada absenței de la serviciu și... m-au concediat la loc, în legătură cu expirarea, la 18 octombrie, a contractului meu”, scrie Ciubotaru într-o postare pe pagina sa de facebook.Fostul director susține că nu cunoaște dacă instanța supremă a amînat intenționat timp de 4 luni adoptarea deciziei de restabilire. Cu toate acestea, spune că a depus la minister o cerere prin care a solicitat prelungirea contractului, „pentru ca să nu trebuiască să fie plătit pentru cît a lipsit, ci pentru munca pe care o poate presta efectiv o perioadă echivalentă de timp.
„Pentru mine valorificarea dreptului la munca înseamnă, în primul rînd, posibilitatea de a munci. În felul acesta spitalul, impus de ministră să mă plătească, nu va fi nevoit să suporte cheltuieli duble pentru funcția de director timp de aproape 7 luni. La cerere am anexat și un plan de gestionare a situației legate de COVID pentru perioada în care contractul meu ar putea fi prelungit”, scrie acesta.
Adăuga comentariu