Lucian Rogac spune că nu a fost informat în mod oficial despre acest lucru.
„După cum observ, în Procuratură a revenit trendul declarațiilor de presă și nu al acțiunilor procesuale concrete. Părțile vizate nu sunt informate prin acțiuni procesuale, dar se face asta pe seama unui comunicat de presă. Și eu am aflat de pe site-ul PG”, a declarat Lucian Rogac pentru TV8.Avocatul spune că nu a vorbit, deocamdată, cu Vladimir Plahotniuc despre noul dosar.
„Nu am ce să îi comunic, este un simplu comunicat de presă. Eu operez cu acte procesuale, nu comunicate. Cînd o să îmi fie comunicată ordonanța, atunci o să comunic cu clientul meu”, a adăugat Lucian Rogac. Acesta ne-a mai spus că urmează să adreseze o interpelare la Procuratură pentru a afla detalii legate de noul dosar.
Potrivit investigațiilor preliminare ale PCCOCS, Vladimir Plahotniuc și-ar fi achiziționat pe vremea cînd era deputat, mai multe bunuri mobile și imobile, inclusiv un iaht de lux, în state precum Elveția, Romînia și Spania. Instrumentarea dosarului de către procurorii PCCOCS a urmat anulării de către Procurorul General interimar Dumitru Robu a ordonanței de refuz în efectuarea urmăririi penale, emisă în vara lui 2021. Noul dosar penal în privința figurantului a fost pornit în baza unui act de sesizare al Serviciului de Informații și Securitate.
Adăuga comentariu