Victor MUNTEANU, AVOCATUL LUI VLAD FILAT: "În ședința de astăzi, am înaintat mai multe cereri. Acestea se referă în primul rînd la modul în care a fost sesizată instanța de judecată. Codul de procedura penală prevede că în instanța de judecată dosarul este expediat de către același procuror care a întocmit rechizitoriul.
Este scris negru pe alb cum trebuie să aibă loc procedura expedierii cauzei în judecată. Nu a fost așa, a fost expediată de un alt procuror. Este un viciu fundamental. O altă cerere înaintată este declararea nulității mai multor probe în acest caz pentru că, cu regret, cum s-a întîmplat și în cauza precedentă, există foarte multe documente care nu sînt certificate, au fost obținute contrar normelor legale.Sînt încălcări procesuale grave. Oricare urmărire penală, pînă la etapă trimiterii dosarului în judecată, procurorii au dreptul, fie să înceteze urmărirea penală, fie să întreprindă anumite acțiuni, iar legalitatea acestora poate fi examinată inclusiv de această instituție care se numește judecător de instrucție".
Adăuga comentariu