Informaţia este difuzată de Agenţia Naţională de Reglementare în Comunicaţiile Electronice şi Tehnologia Informaţiei, potrivit căreia aceasta este confirmată prin datele oferite ANRCETI de către cei trei furnizori de telefonie mobilă (Orange Moldova, Moldcell şi Moldtelecom (Unite), transmite Noi.md.
Analiza traficului de voce generat de utilizatori acestora arată că aceștia continuă să dea preferință convorbirilor realizate în rețelele proprii și a celor direcționate către alte rețele mobile.
Astfel, în perioada de referință, volumul traficului generat în aceleași rețele mobile și către alte rețele mobile au alcătuit 2,3 mld. minute și, respectiv, 560,7 mln. minute. În același timp, traficul către rețelele fixe a totalizat 126,2 mln. minute, iar traficul internaţional de ieșire – 23,8 mln. minute.
Traficul mediu lunar (MoU) generat de un utilizator, în primul semestru 2019, a constituit 281 minute, iar durata unui apel a fost de 1,8 minute. Cele mai multe minute –325 - a vorbit în mediu lunar la telefon un utilizator al companiei Orange Moldova. Un utilizator deservit de Moldtelecom a vorbit la telefon în mediu lunar 292 minute, iar cel deservit de Moldcell – 202 minute.
Adăuga comentariu