Micșorarea numărului de instanțe de fond vor permite să se reducă nivelul birocrației în sistemul judiciar și să se sporească profesionalismul angajaților acestor instituții.
Modificările la legislație vor contribui la creșterea vitezei de schimb de date între instanțe și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Acest lucru l-a declarat astăzi, 29 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă președintele CSM, Victor Micu, relatează NOI.md.
Pe parcursul ultimilor trei ani CSM a încercat să reducă din sarcina instanțelor și să diminueze termenul de examinare a dosarelor. Cu toate acestea, potrivit lui Victor Micu, numărul excesiv de instituții judiciare a încetinit acest proces. „Cea mai mare povară o resimt instanțele de la Chișinău. În instanțele raionale problema încărcării nu este atît de acută. De aceea, CSM a decis să transfere unele state de judecători din raioane la Chișinău. Aici se preconizează să se creeze o instanță municipală, care va fi amplasată în sediul Judecătoriei sectorului Botanica. Instanța va fi condusă de un președinte și cinci vicepreședinți. Acest lucru va face activitatea instanțelor mai corectă și mai puțin birocratică”, a declarat șeful CSM.
În urma creării noilor instanțe formate în locul celor lichidate vor fi organizate concursuri pentru suplinirea posturilor de președinte și vicepreședinte. „În ședința de astăzi a CSM am discutat chestiunea privind organizarea concursurilor. Deja au fost stabiliți președinții unor instanțe nou formate. La ședința CSM s-a luat notă de rezultatele unor concursuri pentru numirea președinților și acum decizia urmează să fie aprobată de către Președinte. Acest lucru este prevăzut de Planul de reformare a sistemului judiciar în 2017-2027”, a spus Victor Mick.
Precizăm că proiectul de lege cu privire la modificarea sistemului judiciar va intra în vigoare la 1 ianuarie 2017. Se preconizează o reducere de aproape trei ori a numărului de instanțe de fond - de la 42 la 15. Modificările la legislația în vigoare au fost prezentate de către Ministerul Justiției în februarie. La 21 aprilie Parlamentul a adoptat în lectură finală cu voturile a 51 de deputați amendamentele ce țin de optimizarea instituțiilor judiciare.
Nu stiu cu voua, da mie mi s-au ros urechile de atita reforme. Din 2009 tot reformam si reformam, da treaba nimic. Guvernantii tot ne mingesc ochii cu reforme,iar noi ca prostii credem.
И все таки, что имеет это, с тем, что в судах,должна говорится правда и только правда, и приниматься справедливые решения. Это все организационные решения и никак не меняют, прямое назначение этой системы. А что касается процедуры рассмотрения дел в суде, почему говорить правду и только правду касается только свидетелей, а не касается обвинителей, защитников и судьей, и тех кто выбирал, и предложил Президенту назначить их. Почему одни выбирают, ( и должны отвечать за свой выбор), а другой назначает ( и должен отвечать, за выбор который сделали другие вместо него, или органа, который находится в его подчинении - СИБом) ?
Adăuga comentariu