Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4077

FBI renunță la ancheta în cazul lui Brad Pitt

23 noi. 2016,, 23:00   Externe
2601 1

FBI renunță la ancheta în cazul lui Brad Pitt, care era suspectat că și-a lovit copilul
Foto: lenta.ru

FBI a renunțat la ancheta privind presupusul comportament abuziv al lui Brad Pitt față de unul dintre copiii săi, relatează AFP.

Acuzațiile priveau un incident care ar fi avut loc în luna septembrie, în timpul unui zbor cu avionul.

Anturajul Angelinei Jolie a susținut că actorul l-a lovit pe Maddox, în vârstă de 15 ani. Mai mult, acesta ar fi fost motivul care ar fi determinat-o pe Angelina să divorțeze.

„În replică la acuzațiile cu privire la un zbor (…) în care se aflau Pitt și copiii săi, Biroul Federal de Investigații (FBI) a revizuit circumstanțele incidentului și nu va continua ancheta”, a declarat poliția federală într-un comunicat primit de AFP.

Actorul în vârstă de 52 ani, care a format alături de Angelina Jolie cuplul cel mai adulat de la Hollywood, „nu va mai face obiectul niciunei acuzații pe acest subiect”, a precizat FBI.

Este cea de-a doua victorie pentru actor, care fusese deja achitat de acuzația de agresiune în cadrul anchetei conduse de Departamentul pentru copii și servicii familiale din Los Angeles.

Angelina Jolie a intentat divorț în luna septembrie, invocând diferențe ireconciliabile. Ea încearcă să obțină custodia exclusivă a celor șase copii ai cuplului, în timp ce Brad Pitt dorește custodia comună.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?