Foto: youtube.com |
O declaraţie în acest sens a făcut fosta ministră a Afacerilor Externe a autoproclamatei RMN, prima doamnă a Transnistriei, Nina Şevciuk (Ştanski), care a răspuns la întrebarea agenţiei ruse NSN ce aşteaptă regiunea de la noul Preşedinte al Moldovei.
Ea a amintit că "încă acum 20 de ani, la baza acestor înţelegeri a fost pus principiul de a nu întreprinde niciun fel de acţiuni unul împotriva altuia, acţiuni care ar putea înrăutăţi situaţia părţilor".
"Deocamdată nu reuşim să construim un dialog cu autorităţile RM fără ca acestea să aplice sancţiuni şi alte metode de influenţă. Se pare că nu vom reuşi să avem relaţii normale cu vecinii fără renunţarea la blocada economică care sufocă Transnistria, la sutele de dosare penale intentate în Moldova pe numele reprezentanţilor guvernării şi antreprenorilor din Transnistria, fără renunţarea la limbajul sancţiunilor. În ceea ce priveşte statutul, Transnistria nu o singură dată şi nu într-un singur format a dat de înţeles că este gata pentru negocierile privind perfectarea juridică a "divorţului civilizat". Poporul este cel care trebuie să-şi determine soarta, aici, în Transnistria", consideră soţia liderului de la Tiraspol.
În opinia sa, problema aflării trupelor de pacificatori ruşi pe teritoriul Transnistriei, de asemenea, trebuie soluţionată nu de politicieni, ci de oamenii a căror pace ei o asigură".
"Transnistria este categoric împotriva oricăror modificări în formatul forţelor de menţinere a păcii ce se află aici", a subliniat Nina Şevciuk.
Adăuga comentariu