X 
Cutremure stiri: 506

„Real” a marcat de trei ori în LC, dar nu a cîştigat

3 noi. 2016,, 08:30   Sport
3266 1
«Реал» забил трижды в ЛЧ, но не победил
Foto: reuters.com

Clubul „Real”, în meciul cu „Legia”, nu a reuşit să obţină anticipat calificarea în play-offul Ligii Campionilor (LC).


Deţinătorul en-titre al trofeului LC a marcat la Varşovia trei goluri, dar acest fapt a fost insuficient pentru victorie. Meciul, care a avut loc la Varşovia în seara zilei de 2 noiembrie, s-a finalizat cu o egalitate eficientă – 3:3, comunică NOI.md.

Primul punct în etapa pe grupe a LC echipa poloneză a reuşit să-l cîştige în disputa de acasă cu fotbaliştii din „Real”. Iniţial meciul se desfăşura cu supremaţia clubului spaniol, care pînă în minutul 35 conducea cu scorul de 2:0. Iniţial s-a distins Gareth Bale, care în septembrie a realizat o dublă în poarta selecţionatei Moldovei. Apoi în poarta „Legiei” a marcat Karim Benzema.

Polonezii însă s-au concentrat şi le-au răspuns cu demnitate faimoşilor adversari din Spania. Stranierul “Legiei” Odjidja-Ofoe a redus din decalaj în minutul 40, iar Radovic, peste 18 minute, a egalat scorul. Campionii en-titre ai Poloniei puteau în general să cîştige graţie golului lui Moulin, cu şapte minute înainte de fluierul final. Kovacic însă, în următorul contraatac al “Realului, s-a distins, stabilind scorul final – 2:2. Acest rezultat nu a permis “Realului” să se califice anticipat în play-offul LC, dar e puţin probabil că în ultimele două meciuri restante cineva dintre adversarii grupei “F” să-l împiedice să meargă mai departe.

În grupa “H” “Juventus”, la fel ca şi “Real”, nu a beneficiat de posibilitatea de a-și asigura un loc în următoarea etapă a LC. “Bătrîna Doamnă” (porecla clubului “Juventus” printre suporteri – n.red.) la Torino a găzduit echipa “Lyon”, care spre finalul meciului a reuşit să cîştige. Scorul în meci a fost deschis în minutul 13, după ce atacantul din “Juventus” Gonzalo Higuain a realizat un penalti, dar Corentin Tolisso în minutul 84 a punctat în poarta lui Gianluigi Buffon.
Adversarul cluburilor “Juventus” şi “Lyon” – echipa “Sevilla” şi-a rezervat loc în 1/8 de finală ale LC, dispunînd cu siguranţă de “Dinamo”, Zagreb. Fotbaliştii clubului spaniol au punctat în poarta campionilor Croaţiei patru goluri fără răspuns. Jucătorii “Sevilliei” Vietto, Escudero, N’Zonzi şi Ben Yedder s-au distins cîte o dată. După rezultatele acestui meci “Dinamo” a pierdut definitiv şansele să se califice în play-offul LC.

Clubul “Monaco” în grupa “E” i-a zdrobit pe adversarii din ŢSKA cu scorul 3:0. În componenţa “monegascilor” cel mai eficient jucător s-a dovedit a fi Falcao, care a marcat două goluri în poarta echipei ruse, încă un gol îl are la activ Germen. În alt meci “Bayer” a dispus de “Tottenham” cu scorul minim de 1:0. Nici una dintre echipele acestui cuartet nu şi-a asigurat deocamdată participarea la play-off, dar mai aproape de acest deziderat sînt “Monaco” şi “Bayer”.

Mai puţin decît ceilalţi au marcat participanţii grupei “G”. Clubul englez “Lester” şi “Kopenhaga” nu au reuşit să marcheze niciun gol, iar fotbaliştii din “Porto” pe teren propriu au punctat doar un singur gol fără răspuns în poarta echipei “Brugge”. “Lester” are toate şansele la o calificare senzaţională în 1/8 de finală ale LC, pentru care englezii în următorul tur vor trebui să dispună de “Brugge”. Pe al doilea bilet în play-off contează echipa “Porto”, care în tabela de marcaj l-a surclasat pe apropiatul adversar cu trei puncte.

Turul al cincilea al rundei pe grupe a LC, în care se vor califica în mare parte participanţii la play-off, va avea loc la 22 şi 23 noiembrie.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав