La propunerea Ministerului Apărării, Guvernul a acceptat proiectul legii privind modificarea și completarea Legii nr.1123/1992 cu privire la distincțiile de stat.
Se propune ca lista distincţiilor de stat existente – ordinele, medaliile, inclusiv jubiliare, şi titlurile onorifice – să fie completată cu însemne faleristice – crucile jubiliare și comemorative.
Propunerea are ca scop aducerea în concordanță a legii respective cu prevederile Legii nr. 86/2011 cu privire la simbolurile publice, în care crucile sînt însemne faleristice.
Propunerea recentă a Ministerului Apărării este o definitivare a inițiativei unui grup de lucru format din reprezentanții Președinției, Ministerului Apărării; Cancelariei de Stat, Comisiei Naționale de Неraldică și a reprezentanților unor organizații ai veteranilor.
Unicul moment ce a rămas nedescifrat de autori – pentru care merite se vor decerna însemnele faleristice – crucile.
Regulamentul privind modul de propunere spre conferire, procedura de înmînare a crucilor va fi aprobat de către președintele Republicii Moldova.
De menționat că însemnele faleristice (crucile) sînt (vor fi) parte componentă a simbolurilor teritoriale și corporative, care urmează după stemă, drapel și imn.
Cavalerii crucilor respective, conform unor propuneri, ar putea să nu beneficieze de alocații financiare.
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu