Foto: ria.ru |
"Sînt mâhnit și dezamăgit de faptul că un convoi al Națiunilor Unite nu a putut încă să treacă în Siria din Turcia și să ajungă în condiții de siguranță în estul Alepului, unde pînă la 275.000 persoane rămîn blocate fără hrană, apă, adăpost adecvat sau îngrijire medicală", a declarat secretarul general pentru afaceri umanitare Stephen O'Brien.
Armistițiul în Siria nu atîrnă decît de un fir de păr după loviturile coaliției internaționale împotriva armatei siriene în est și primele raiduri după o săptămînă la Alep, ceea ce riscă să reactiveze principalul front al conflictului, relatează AFP. Această deteriorare a situației survine în timp ce Rusia și SUA, principalii artizani ai încetării focului în Siria, se acuză reciproc de subminarea armistițiului. Se așteaptă ca tema armistițiului în Siria să domine discuțiile în cadrul Adunării Generale a ONU, importantă reuniune anuală diplomatică ale cărei lucrări se vor deschide marți.
Adăuga comentariu