X 
Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4074

Numărul adepţilor integrării Moldovei în UE şi în UEE a rămas aproape neschimbat

15 sep. 2016,, 16:00   Politică
3516 6
Количество сторонников интеграции Молдовы в ЕС и в ЕАЭС осталось почти неизменным
Foto: noi.md

Numărul adepţilor integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană (UE) şi în Uniunea Economică Euroasiatică (UEE) a rămas aproape neschimbat.


Despre aceasta arată rezultatele sondajului sociologic "Vox populi – septembrie 2016: opinia cetăţenilor despre alegerile prezidenţiale", care au fost prezentate joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Rezultatele sondajului arată că numărul adepţilor integrării în UEE a depăşit puţin numărul adepţilor integrării în UE. Potrivit sondajului, 36,7% dintre cetăţeni pledează pentru integrarea în UE, iar circa 40% - pentru integrarea în UEE. Vedem o reducere nesemnificativă în ambele categorii de respondenţi, comparativ cu sondajul precedent, realizat în primăvară. Diferenţa de 3% se menţine, însă creşte numărul celor care nu s-au determinat sau care nu au putut da un răspuns la această întrebare", a spus preşedintele Asociaţiei Sociologilor şi Demografilor din Moldova, Victor Mocanu.

Potrivit lui, rezultatele sondajului arată că interesul cetăţenilor faţă de politică rămîne destul de mic.

"Politica îi interesează doar pe 8% dintre respondenţi, pe 25% îi interesează într-o anumită măsură, pe 51% puţin îi interesează, iar pe 14% nu îi interesează deloc", a spus sociologul.

El a menţionat că oamenii sînt interesaţi mai mult de problemele cu care se confruntă zi de zi. Astfel, dintre problemele care îi interesează, participanţii la sondaj au numit: creşterea preţurilor la produsele alimentare şi resursele energetice - 44%, corupţia funcţionarilor la toate nivelurile – 39%, nivelul scăzut de trai, pensiile şi salariile mici – 37%, situaţia criminogenă din ţară – 36%, viitorul copiilor – 32%, şomajul – 30%.

Sondajul a fost realizat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Moldova în perioada 2-10 septembrie, pe un eşantion de 1179 de respondenţi din 77 de localităţi din RM. Marja de eroare este de nu mai mult de 3%.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?