Ungaria va acorda Republicii Moldova un credit în valoare de 61 de milioane de euro pentru consolidarea relaţiilor comerciale între întreprinderile şi agenţii economici din cele două ţări.
Anunțul a fostfăcut marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la Chişinău, de către ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului al Ungariei, Péter Szijjártó.
El a dat asigurări că Ungaria va continua cooperarea cu Republica Moldova, în special, în domeniul farmaceutic, în agricultură şi în economie.
"Ungaria susţine în totalitate Moldova pe calea integrării europene şi se bucură că Foaia de parcurs a măsurilor prioritare pentru implementarea prevederilor Acordului de Asociere RM-UE este executată la nivelul de 90%", a spus Péter Szijjártó.
Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a menţionat că Guvernul şi Parlamentul Moldovei îşi pot concentra eforturile în momente dificile, fapt pe care îl demonstrează realizarea prevederilor Foii de parcurs.
"Vom obţine aplicarea în practică a tuturor prevederilor din Foaia de parcurs, pentru ca în baza rezultatelor să avem dreptul de a beneficia pe deplin de asistenţa financiară din partea partenerilor europeni", a spus el.
În cadrul vizitei, şeful diplomaţiei ungare va avea întrevederi cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, prim-ministrul, Pavel Filip, precum şi cu viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc.
Asta-i un credit numai pentru intreprinderi nu pentru pensii sau salarii sau dezvoltare. Asta nu-i un credit la dispozitia guvernului Republicii Moldova sa faca ce cred mai prioritar cu banii deci sa dispuna de ei cum cred. Asemenea credit a fost al Romaniei fara scop special ci la dispozitia guvernului Republicii Moldova (gen FMI sau UE sau Banca Mondiala). Acest credit al Ungariei este numai pentru intreprinderi, daca esti companie in Republica Moldova si vrei produse sa te dezvolti dar nu ai bani sa le cumperi iei din acest credit unguresc cu conditia sa cumperi de la firme unguresti producse sau servicii nu de unde vrei sau sa faci ce vrei cu banii ca si companie. Mare atentie ca nu este un imprumut la statul moldovean ce dau ungurii ci o linie de creditare care finanteaza numai afaceri cu companiile unguresti.(detalii erau necesare ca sa se stie diferenta in ajutor direct la intreprinderi care au nevoie pentru afaceri in Ungaria (creditul unguresc de mai sus) si imprumut de stat sa faca ce cred mai prioritar cu banii care este un imprumut statului moldovean de la Romania)
ну, если уж к молдавским функционерам-министрам сами Ротшильды пожаловали,- отрывать у венгров эти миллионы вряд ли стоит - лучше уж потратить их в самой Венгрии на своих граждан, а не этим пройдохам в руки давать - они сожрут и не подавятся...и не увидит Венгрия ни взаимовыгодных контрактов, ни товаров!
Да, если сами Венгры будут контролировать на местах расходование денег на постройку складов и открытии аптек для продажи Венгерских лекарств или других товаров. Интересно на какую сумму поставляется в Венгрию Молдавских товаров?
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu