În doi ani din momentul implementării Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dintre Moldova și UE (DCFTA), țara noastră a exportat pe piața comunitară produse și mărfuri în valoare de peste 2,2 mld. dolari.
Datele au fost prezentate de Ministerul Economiei, care a amintit că acordul respectiv cu UE a fost aplicat începînd cu 1 septembrie 2014, comunică NOI.md.
Instituţia de resort a indicat că, după punerea în aplicare a DCFTA, a fost înregistrată o schimbare în structura exporturilor moldoveneşti către UE. În particular, pe primele poziții situîndu-se mărfurile industriale, cărora le revin 65% din totalul mărfurilor exportate.
Analizele statistice denotă și o creștere semnificativă a exporturilor de cereale prin aplicarea mecanismului anti-circumvention. Doar în primul semestru al anului 2016 au fost exportate: grîu – 178 220 de tone (237 % din totalul cotei stabilite de 75 mii t), cereale prelucrate – 10507 t (420 % din totalul de 2,5 mii t), zahar – 38 898 t (104 % din cota de 37,4 mii t), etc.
Principalii parteneri europeni în derularea exporturilor au fost România (23,8%), Italia (10%), Marea Britanie (6,5%), Germania (6,5%), Franța (2,5%) și Polonia (3,3%).
În domeniul investițiilor străine, în top 5, patru reprezintă statele UE – Olanda, Cipru, Franța și Spania. În anul 2015, în economia națională au fost făcute investiții străine directe în valoare de 228,5 mil. dolari, cu 14% mai mult comparativ cu anul 2014.
Pe parcursul aplicării DCFTA, în vederea armonizării sistemului național de standardizare la cel al UE, au fost adoptate circa 8,5 mii de standarde europene şi internaționale. În perioada 2014-2016 au fost anulate peste 11,4 mii de standarde moldovenești conflictuale cu cele europene, dar și depășite ca termen.
Deci 65% din exporturile tarii sunt catre UE. Dintre acestea 23.8% sunt catre Romania. Si multi dintre voi urasc Romania si UE. Dumnezeu va mai intelege! N-ar fi rau sa va mai rugati sa va dea si ceva logica...
Нормально, так принято в "развитых демократиях". Считать главными врагами основных торговых партнёров! Это как выкопать сортирную яму рядом с колодцем. И затем, с гордым видом, зажимают нос и пьют ...
Вот ещё сравнение - хаить главного покупателя произвидимых товаров, это как размазывать свои желтые сопли на верхней корочке буханки хлеба перед тем как разрезать её, чтобы съесть. Молясь при этом, чтобы насморк никогда не кончался...
PENTRU UNU! Vorbesc oare acesie 23,8% despre acea ca Romaniea este cel mai bun prieen al Moldovei? Sau poate cei care au cel mai mare profit de exportul in UE, prin Romania o au rominii si nicidecum moldovenii care produc? Sau poate rominii sunt cei mai mare lodari din UE, nu isi lucreaza paminturile si importa produse din Moldova? Sau daca moldovenii lear lucra paminturile dupa unire, va incipuiti ce bogata va fi Romania? POATE ACASTA SI ESTE PRINCIPALA CAUZA A UNIRII: " CA MOLDOVENII SA LE LUCREZE PAMINTURILE ROMINILOR!!!" SI NICI DECUM CUM SPUN TOTI CEI CU CETATENIE RONINA CARE TRAESC IN MOLDOVA: " CA MOLDOVENII VOR TRAI CA IN UNIUNEA EUROPEANADUPA A DOUA ZI DUPA UNIRE." Va incipuiti in decurs de o nuapte pensiile si salariile moldovenilor devin ca in UE. De unde sa ea Guvernul Romin acest amar de bani? Poate pentru acest scop nobil a fost furat milliardul? Eata dece Gimpu la intrebare cine trebue sa intoarca miliardul furat - POPORUL??? A raspuns: Dar cine? Bineinteles ca poporul!!! OARE POPORUL MOLDAV NU A PLATIT CU ACESTI 25 DE ANI DE MIZERIE SI INJOSIRI??? ACESTOR GUVERNANTI CU CETATANIE ROMINA SI ALTE CENATANI, CARE SAU FACUT: AVERI, CASTELE, SAU ARANJAT COPII SI NEPOTI, SI CONTURI BANCARE IN UNIUNEA EUROPEANA CA SA GUVERNEZE TARA CA, POPORUL SA TRAIASCA NORMAL IN TARA LUI??? Daca facem unire sa intoarca toti cei ce au guvernat prost tara, tot ce au primit si au furat timp de 25 de ani.
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu