Prisăcaru: Legea privind SFS schimbă multe, dar nu soluţionează problemele

Foto: market.md

Guvernarea demult anunţa că va elabora o nouă lege cu privire la Serviciul Fiscal de Stat (SFS).

Iată că proiectul de lege a apărut, iar acesta este evaluat de către fostul şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (1995-1998 şi 2013-2016), Ion Prisăcaru.

Partea I. Nu controlul trebuie să fie pilonul administrării fiscale.

I.: Domnule Prisăcaru, de ce se consideră că actuala lege ce reglementează activitatea SFS nu mai este bună?

I.P.: În primul rînd, în prezent nu avem o lege cu aşa denumire. Legea anterioară a fost abrogată în urmă cu 15 ani, odată cu adoptarea titlului V al Codului Fiscal (CF) "Administrarea fiscală".

În al doilea rînd, ea este necesară, deoarece, conform practicilor internaţionale instituţiile din domeniu se conduc în activitatea lor de legislaţie specială. Astăzi, de exemplu, activitatea SFS este reglementată de Titlul V al CF. Însă Codul fiscal are o cu totul altă destinaţie. El stabileşte principiile generale ale impozitării în stat, aprobă principiile de determinare a subiecţilor şi obiectelor impunerii, metodologia de apreciere a veniturilor impozabile şi deducerii cheltuielilor, precum şi răspunderea pentru încălcarea legislaţiei fiscale.

CF nu are nicio atribuţie la procedura de reglementare a activităţii serviciului fiscal, la determinarea statutului lui, a structurii, drepturilor şi obligaţiilor organului fiscal printre altele, care urmează a fi stabilite pornind de la noile provocări ale timpului. De aceea, aprobarea acestui proiect de lege de către Guvern este salutabilă! Cel puţin pentru că multe dintre prevederile în vigoare, stipulate în Titlul V al CF, sînt învechite. Ele au fost elaborate ținînd cont de practica economiei planificate, dar economia RM deja este una de piaţă.

Pe lîngă aceasta, Titlul V "Administrarea fiscală" nu conţine recomandările Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ale Băncii Mondiale (BM). Pilonul actual al administrării fiscale, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, îl constituie controlul. Acest lucru nu este corect! Practica internaţională demult a demonstrat acest fapt. Nu poţi pune cîte un controlor la fiecare contribuabil! Controlul nu îmbunătăţeşte colectarea impozitelor. Cercetările internaţionale denotă că, după controale, contribuabilii, dimpotrivă, încep să achite impozitele mult mai rău. Iar dacă în urma controalelor sînt aplicate şi sancţiuni, atitudinea acestora faţă de executarea obligaţiilor fiscale se înrăutăţeşte considerabil. Contribuabilii încearcă să-şi recupereze pierderile legate de plata sancţiunilor din contul extinderii evaziunii fiscale.

I.: Fără să le fie frică de sancţiuni repetate?

I.P.: De ce să le fie frică?! Contribuabilii cunosc foarte bine că, conform prevederilor în vigoare ale CF, următorul control poate avea loc nu mai devreme de doi ani. Ei se conduc de regulile vieţii studenţeşti, cînd studenţii trăiesc vesel de la o sesiune la alta, iar sesiunile sînt doar de două ori pe an! În această situaţie eu nu înţeleg, de ce controalele să nu se desfăşoare şi mai des decît o dată la doi ani?! Or, pentru a-l disciplina pe agentul economic rău-platnic, este nevoie de controale zilnice?

În prezent, SFS deja nu mai efectuează controale în ordine planificată, ci conform rezultatelor unor analize, în procesul cărora se stabilesc riscurile ce demonstrează că, în comparaţie cu întreprinderile care desfăşoară acelaşi tip de activitate, agentul economic respectiv plăteşte în buget cu mult mai puţine impozite şi taxe, adică el face parte din categoria contribuabililor cu risc sporit de evaziune fiscală.

În activitatea serviciului fiscal accentul trebuie pus pe luarea unor măsuri, astfel încît contribuabilii să-şi execute benevol obligaţiile. Iar aceasta nu este o sarcină uşoară! De aceea, în proiectul de lege această prevedere trebuie să devină principala prerogativă a instituţiei de administrare fiscală a statului. În legătură cu aceasta, în proiect trebuie introdusă o asemenea funcţie, precum "inspector fiscal de sector". Acesta trebuie să-şi cunoască sectorul de la A la Z, să deţină informaţii despre contribuabilii rău-platnici, să le cunoască problemele şi neajunsurile, să se ocupe de activităţi educaţionale cu implicarea reprezentanţilor din societatea civilă, persoane notorii ce se bucură de autoritate în sectorul respectiv. Iar acest lucru trebuie să poarte un caracter permanent, nu de la caz la caz.

Consider că principalul neajuns al proiectului constituie neacceptarea prevederilor care oferă SFS-ului drepturi de a efectua investigaţii operative în cazul evaziunilor fiscale. Cu asemenea atribuţii sînt abilitate serviciile fiscale din multe ţări. După cum arată practica internaţională, acest lucru majorează încasările fiscale. Mai mult, experţii FMI şi ai BM recomandă autorităţilor moldoveneşti să ofere SFS-ului aceste atribuţii.

Cu regret, în Republica Moldova societatea civilă nu cunoaşte cazuri penale ajunse în instanţă, pornite pe faptul evaziunii fiscale în proporţii deosebit de mari. Însă numai în anii 2014-2015 SFS a trimis organelor de drept peste 1000 de materiale.

La momentul actual, cîteva instituţii ale statului sînt responsabile de soluţionarea acestor sarcini. De aceea ele au posibilitatea să arate cu degetul una la alta şi, după cum se spune în popor, copilul cu două moaşe rămîne cu buricul netăiat.

I.: Dacă FMI şi BM recomandă acest lucru, atunci cine în Republica Moldova se opune acestor recomandări?

I.P.: În componenţa Guvernului actual nu ştiu, însă în cea precedentă împotrivirea era din partea Ministerului Afacerilor Interne. Pînă la urmă, chiar şi procurorul general a fost de acord ca Serviciului Fiscal să i se acorde astfel de drepturi, dar puţin într-o altă redacţie.

I.: Ce aspecte încă nu sunt prevăzute în acest proiect de lege?

I.P.: Faptul că structura SFS în continuare se bazează pe principiul teritorial de constituire, dar nu pe cel funcţional. Nu este clar de ce ne propunem să întreţinem în continuare în raioane subdiviziunile teritoriale, precum şi specializate, cu ştampilă şi denumire proprie, dacă ne-am pus ca obiectiv crearea unui organ de administrare fiscală unificat?

Nu înţeleg de ce atunci în proiect nu menţionăm toate celelalte subdiviziuni care vor fi create în interiorul SFS – instituţie fiscală unificată? Acest lucru trebuie exclus din proiect, deoarece tema subdiviziunilor – ce structuri şi de ce nivel vor fi create – se va clarifica la etapa elaborării structurii organizaţionale a instituţiei, avînd la bază recomandările structurilor internaţionale FMI şi BM şi principiul funcţionalităţilor, pornind de la atribuţiile cu care va fi abilitat SFS prin această lege.

Apropo, anterior instituţiile internaţionale au recomandat ca în raioanele actuale să activeze doar cîteva persoane care vor efectua un număr limitat de funcţii pentru deservirea contribuabililor în cadrul ghişeului unic. Aceste persoane vor face parte din componenţa unei subdiviziuni specializate a organului fiscal nou creat.

Oare dorim în continuare să întreţinem o armată de şefi de subdiviziuni teritoriale? Acest lucru, de asemenea, contravine practicii internaţionale. În legătură cu aceasta, legea trebuie să stipuleze clar că SFS este format din aparatul central şi alte subdiviziuni create după principiul funcţional, fără specificarea subdiviziunilor teritoriale sau specializate, deci articolul 13, aliniatul 2 al proiectului de lege privind SFS trebuie expus în altă redacţie. Structura şi funcţiile atribuite subdiviziunilor create vor fi aprobate de către directorul SFS (art. 13, aliniatul 3 al proiectului de lege privind SFS). Analogic, în proiect trebuie prevăzut şi modul de distribuire a numărului personalului din interiorul subdiviziunilor SFS.