Foto: diez.md |
Reprezentanții Platformei „DA” îndeamnă cetățenii să participe duminică, 1 noiembrie, la adunarea de constituire a grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului de modificare a Constituției. Adunarea se va desfășura în PMAN, la ora 10.00, au anunțat astăzi reprezentanții Platformei, notează NOI.md.
Potrivit activiștilor, este important ca din grupul de inițiativă să facă parte cetățeni din fiecare localitate a țării.
„Doar prin implicarea fiecăruia dintre noi putem produce schimbarea, putem obține un trai decent într-un stat de drept. Un președinte ales de popor va fi și un președinte al poporului”, se precizează în apelul Platformei „DA”.
Reprezentanții protestatarilor cer în continuare inițierea urmăririi penale în cazul lui Ilan Șor și a lui Vlad Plahotniuc, cu reținerea acestora. Aceștia mai precizează că vor organiza o nouă acţiune de protest în capitală în cazul în care condițiile lor nu vor fi îndeplinite.
Adăuga comentariu