X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Transnistria dorește o formulă specială în comerțul cu UE

27 oct. 2015,, 13:45   Economie
2925 4
Приднестровье добивается особой формулы торговли с ЕС
Foto: tiras.ru
Transnistria continuă să negocieze o formulă specială de comerț cu Uniunea Europeană. Aceste subiecte au fost discutate în cadrul ședinței convocate de președintele nerecunoscutei RMN, Evgheni Șevciuk, cu conducerea MAE din Transnistria, notează NOI.md. Potrivit serviciului de presă al liderului transnistrean, Evgheni Șevciuk a fost informar despre negocierile intermediare cu reprezentanții UE privind identificarea unei formule speciale de comerți a întreprinderilor transnistrene pe piața europeană. În conformitate cu Acordul de asociere Moldova – UE, de la 1 ianuarie 2016 se încheie regimul de preferințe comerciale autonome pentru Transnistria și agenții economici din regiune ar putea pierde posibilitate de comerț cu partenerii europeni.

Ministrul interimar de Externe, Vitali Ignatiev, a menționat că dialogul cu partenerii europeni pe marginea acestei probleme durează deja de trei ani. „În acest timp au avut loc o mulțime de întrevederi cu principalul negociator al UE privind Zona de comerț liber aprofundat și cuprinzător dintre Republica Moldova și UE, Luc Devigne. Poziția noastră rămîne neschimbată: noi reieșim din necesitatea creării unor condiții optimale pentru accesul agenților economici transnistreni pe piața europeană”, a spus funcționarul.

În cadrul ședinței s-a vorbit și despre importanța social-umanitară a acestei probleme. Vitali Ignatiev a rezumat: „De la 1 ianuarie 2016, agenții noștri economici vor avea o nouă realitate și noi am dori ca ea să nu devină o nouă provocare, un nou pericol și factor de destabilizare a situației sociale pe teritoriul țării noastre”.

Evgheni Șevciuk a fost informat și despre procesul de pregătire a părții transnistrene pentru participarea la conferința anuală pentru consolidarea măsurilor de încredere. Evenimentul va avea loc sub egida OSCE în Bavaria, la sfîrșitul lunii octombrie. Vitali Ignatiev a menționat că situația în procesul de negocieri dintre Tiraspol și Chișinău rămîne complicată, de aceea platforma acestei conferințe este un mecanims suplimentar pentru discutarea problemelor actuale. Astfel, pe agenda relațiilor moldo-transnistrene au fost incluse probleme economice și de transport, precum și aspecte de conlucrare în domeniul ecologiei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?