X 
Cutremure stiri: 506

Au ieşit în stradă să-şi ceară şcoala înapoi

21 oct. 2015,, 09:16   Societate
3896 0
Foto: publika.md
Au ieşit în stradă să-şi ceară şcoala înapoi. Elevii şi profesorii Şcolii de meserii din satul Ciumai, raionul Taraclia, au protestat împotriva absorbirii instituţiei de învăţămînt de către o altă şcoală similară din oraşul Vulcăneşti, care se află la 30 de kilometri distanţă.

Elevii şi profesorii au protestat pe marginea traseului naţional Chişinău-Giurgiuleşti. Ei au adoptat o rezoluţie prin care solicită Ministerului Educaţiei să examineze situaţia.

"Cerem să ni se acorde statutul de şcoală profesională în satul Ciumai şi dreptul de a instrui elevi pentru aceleaşi profesii. Autorităţile spun că şcoala din Ciumai va deveni o filială a celei din Vulcăneşti. În acest caz trebuie să avem bugetul propriu şi denumire proprie", a spus directorul adjunct al Şcolii profesionale din satul Ciumai, Oxana Iulanji.

Administraţia şcolii din sat susţine că instituţia de învăţămînt are toate condiţiile pentru a-şi desfăşura activitatea, iar elevii refuză să plece.

"Două, trei persoane vor merge să înveţe la şcoala din Vulcăneşti. Restul vor rămîne acasă, pe cuptorul părinţilor şi vor deveni criminali", a zis o profesoară.

Protestatarii au fost susţinuţi de mai mulţi localnici şi angajaţi ai primăriei.

"Consiliul local a contribuit pentru dezvoltarea mai multor proiecte în cadrul şcolii. Este vorba despre construcţia unei cazangerii pe biomasă pentru încălzirea cantinei şi consolidării clădirilor pentru eficienţă energetică", a declarat primarul comunei Vinogradovca, Tatiana Ţurcan.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu au fost de găsit pentru a explica situaţia. În Şcoala profesională din Ciumai învaţă 85 de elevi.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав