Foto: mpinteractiv.ro |
Moldovagaz, Moldtelecom şi Metalferos au ajuns în atenţia Procuraturii Generale, după ce pe 15 octombrie în plenul Parlamentului au fost aduse acuzaţii la activitatea acestora.
Procurorii au efectuat percheziţii la administraţiile companiilor şi au ridicat mai multe acte ce se referă la activitatea economico-financiară. Documentele respective vor fi analizate şi încadrate procesual sub aspect de documentare a comiterii abuzurilor şi depăşirii atribuţiilor prevăzute de legislaţie şi actele normative în domeniu, fapte ce ar fi cauzat prejudicii intereselor publice şi ale consumatorilor de servicii.
Totodată, la 19 octombire 2015 a fost deschis dosar penal pentru abuz în serviciu, comis de către persoane care administrează întreprinderile implicate în livrarea şi transportul energiei electrice, ceea ce ar fi cauzat daune în proporţii deosebit de mari intereselor publice.
În cadrul urmăririi penale respective urmează a fi efectuate o serie de acţiuni de urmărire penală, inclusiv audierea specialiştilor în domeniul economiei, finanţelor şi energeticii, în vederea verificării corectitudinii formării tarifelor la energia electrică.
Adăuga comentariu