X 
Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4066

Fostul președinte al Parlamentului Igor Corman și-a depus mandatul de deputat

15 oct. 2015,, 16:30   Politică
4709 5
Бывший спикер Игорь Корман отказался от депутатского мандата
Foto: noi.md
Democratul Igor Corman a anunțat că își depune mandatul de deputat. Politicianul a spus că va începe un nou capitol în viața sa și va activa într-un proiect investițional.

"Renunţ la mandatul de deputat, încă la 30 septembrie am depus o cerere preşedintelui Parlamentului. Fiecare om are dreptul. Am avut onoarea să conduc acest Parlament într-o perioadă în care am muncit, în care am eliberat regimul de vize şi am obținut Acordul de Asociere. Mi-am adus cum am putut contribuţia, reieşind din experienţa mea. Am fost şi rămân un adept convins al integrării europene. Cu câteva luni în urmă am făcut un pas în viaţă. Am decis să mă implic într-un proiect investiţional mare şi cred că în viitor veţi afla de el. Închei activitatea politică şi încep o nouă provocare. Aduc mulţumiri colegilor mei. Un politician există datorită electoratului şi îmi cer scuze celor pe care i-am dezamăgit. Sper că această decizie să fie înţeleasă. Îndemn să tindem spre ceea ce ne uneşte şi nu ceea ce ne dezbină. Doar uniţi putem merge pe calea modernizării", a conchis Igor Corman.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?