X 
Cutremure stiri: 506

Pentagonul va plăti compensaţii pentru victimele bombardamentului de la Kunduz

12 oct. 2015,, 14:50   Externe
2746 0

Foto: henselphelps.com

Pentagonul va plăti compensaţii pentru persoanele ucise sau rănite în bombardamentul care a vizat un spital al organizaţiei Medecins Sans Frontieres (MSF) de la Kunduz, în Afganistan, relatează BBC News Online.

Cei răniţi în atac şi familiile celor ucişi au dreptul la "plăţi de condoleanţe" din partea Statelor Unite.

"Departamentul Apărării consideră că este important să se ocupe de consecinţele incidentului tragic de la spitalul MSF", a declarat un purtător de cuvînt al Pentagonului.

De asemenea, vor fi asigurate fonduri pentru repararea spitalului, a adăugat Pentagonul.

Cel puţin 22 de membri ai personalului şi pacienţi au fost ucişi în atacul aerian din urmă cu o săptămînă. MSF a precizat că încearcă în continuare să găsească peste 30 de membri ai personalului şi pacienţi.

Statele Unite au precizat că atacul a fost o greşeală, afirmînd că intenţionau să bombardeze insurgenţii talibani. Preşedintele american, Barack Obama, a prezentat scuze MSF şi liderului afgan pentru acest incident.

MSF a calificat atacul drept "crimă de război" şi a cerut o anchetă internaţională.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав