X 
Arşiţa stiri: 199
Jocurile Olimpice stiri: 166
Transnistria stiri: 1415

Veste proastă pentru cei cu maşini înmatriculate peste hotare

9 oct. 2015,, 15:05   Societate
5454 7

Foto: caleaeuropeana.ro

Ministerul Transporturilor propune majorarea taxei de drum pentru maşinile înmatriculate peste hotare. Pentru o perioadă de un an, autorităţile intenţionează să stabilească un preţ pentru vinietă de cel puţin 300 de euro, de trei ori mai mult decît în prezent.

Modificările se regăsesc într-un proiect supus unor consultări publice.

Autorii documentului îşi propun ca vinieta, pentru un an, să nu fie mai mică decît taxa de drumuri achitată de şoferii autoturismelor înmatriculate în Moldova. Astfel, vinieta pentru şapte zile ar putea fi majorată de la patru la şase euro.

Cea pentru o lună ar putea să coste 25 de euro, iar taxa pentru utilizarea drumurilor pentru jumătate de an ar putea creşte pînă la 150 de euro.

Statistica oficială arată că din 2013, numărul vinietelor cumpărate pentru o perioadă de jumătate de an şi mai mult a crescut de la 6.600 pînă la 22.000 în primele nouă luni ale acestui an.

În această perioadă, din taxele pentru viniete s-au acumulat venituri la bugetul de stat de peste 55 de milioane de lei, cu 23 de milioane de lei mai mult decît în primele nouă luni ale anului trecut.

Pentru 2015, taxa de drum pentru un automobil înmatriculat în Moldova, cu o capacitate a motorului de 2.000 de centimetri cubi, este de 1.200 de lei, iar pentru camioanele cu o greutate de peste 10 tone plata este de 4.500 de lei, adică de două ori mai mult decît preţul unei viniete pentru un an.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав